Pastravul indigen (Salmo trutta fario)

Pastravul indigen, denumit si pastrav de rau,
pastrav, pastrav comun, este
salmonidul cel mai raspandit in apele noastre de
munte.
Denumiri straine: franceza - Truite commune;
engleza - Brown trout; germana
- Bachforelle; italiana - Trota europea.
Raspandire: traieste in apele de munte, din
apusul Europei pana in muntii
Urali, in cele ale Africii de Nord (Algeria, Maroc)
si in ale Asiei Mici. A
fost introdus in America de Nord, India, Africa,
Noua Zeelanda si
Madagascar la sfarsitul secolului trecut.
La noi in tara, in afara apelor si paraielor de
munte, se afla raspandit si
in lacurile alpine si de baraj, intinzandu-si
stapanirea asupra lor de la
altitudinea de 200 m (Cerna si Valea Beiului)
pana sus, in golul alpin, la
2260 m (Tau Portii). Din lungimea totala de 17
500 km, cat reprezinta
reteaua hidrografica a apelor curgatoare de
munte, pastravul indigen ocupa
11 500 km, populand si un numar de 75 de
lacuri alpine si de baraj din zona
montana, fie natural (Bâlea, Câlcescu, Lacul Rosu
etc.), fie introdus pe
cale artificiala (unele iezere din Fagaras, din
Retezat, Parang, lacurile
de baraj, etc).
Sunt putine lacurile alpine care nu gazduiesc azi
pastravul indigen:
iezerele Manastirea (Galasescu) si Avrig din
masivul Fagaras, doua lacuri
din circul glaciar Rosiile-Parang, lacurile Valea
Rea III si V din Retezat
si Retitis din muntii Rodnei.
Descriere: corp puternic, in forma de fus, putin
turtit lateral si acoperit
cu solzi marunti. Inotatoarea codala este scobita
in tinerete si aproape
dreapta la exemplarele batrane si la cele adulte
care traiesc in lacurile
alpine si de baraj. Celelalte inotatoare sunt usor
rotunjite. Linia
laterala, putin pronuntata, are in lungul ei intre
110 si 125 de solzi.
Maxilarele sunt puternice, prevazute cu numerosi
dinti adusi inauntru, care
indica aptitudini de mare rapitor. Exemplarele
batrane au
maxilarul inferior
mai lung si curbat in sus.
Coloratia corpului este foarte frumoasa, fiind
intrecuta numai de cea a
fantanelului: brun pe spate si alb-murdar pe
flancuri si burta. Spatele si
flancurile sunt presarate cu puncte negre sau
brun-inchis, amestecate cu
stelute rosii inconjurate de inele alb-galbui.
Punctele rosii lipsesc pe
linia spinarii si uneori merg pana in dreptul
abdomenului. Ele se gasesc
raspandite si pe nodalca. La unele exemplare,
punctele negre sunt foarte
numeroase, raspandite pana si pe operculi, la
altele insa predomina cele
rosii.
Pana la varsta de un an si uneori pana la 2 veri,
tineretul poarta pe
flancuri umbre ovale transversale.
Coloratia variaza in functie de locul de trai, de
culoarea fundului albiei,
de lumina care patrunde in locul unde isi are
ascunzisul si, in mai mica
masura, de felul hranei. Astfel este mai deschisa,
de la verde-brun pana la
galben-pal, in apele cu fund pietros si fara
vegetatie arborescenta pe
maluri, si mai inchisa - de la negru la verde
masliniu - in locuri umbrite,
cu apa adanca sau cu fund acoperit de vegetatie
(muschi, alge).
Desi este un peste agil si iute, invingand o viteza
a curentului apei de
2-3,5 m/sec, trei particularitati ii sunt
caracteristice: frica, lipsa de
abilitate si voracitatea; fuge la cea mai mica
miscare de pe mal; prins in
carlig, in loc sa se incurce spre mal asemenea
celorlalti pesti, el inoata
spre mijloc, tinand firul intins; atins cu mana pe
sub pietre nu fuge; da
la momeala, chiar cand este satul.
Locul de trai - hrana
Fiind un peste de apa rece il gasim in ape cu
temperaturi cuprinse obisnuit
intre 12 - 16° C vara si 1 - 3° C iarna. In apele
a caror temperatura urca
peste 19° C se intalneste foarte rar, locul lui
fiind luat aici de pesti
albi sunt cuprinsi pestii care traiesc in mod
obisnuit in zona inferioara a
apelor de munte, ca: clean, mreana, scobar,
beldita
etc.'pestii albi.
Pastravul iubeste apa limpede, cu mult oxigen
dizolvat (9-12 mg/l),
suportand insa pe durata scurta si apa tulbure.
Un rol deosebit in viata pastravului indigen il are
locul de ascunzis, pe
de o parte datorita faptului ca apa mica si
limpede face sa fie zarit cu
usurinta, iar pe de alta parte, fiind un peste
rapitor care-si culege hrana
din apa sau de la suprafata ei, are nevoie de
locuri de panda. Il gasim
astfel pe sub bolovani, radacinile arborilor de pe
mal, arbori cazuti in
apa, etc. Pentru locurile bune de adapost se dau
adevarate lupte intre
pastravi. Pentru crearea lor apele de munte se
amenajeaza cu cascade
podite.
Hrana, foarte variata de altfel, o formeaza larvele
de insecte care traiesc
in apa sub pietre, asa-numitii corobeti, latausii,
diferitele insecte ce
zboara la suprafata apei etc. Fiind carnivor prin
excelenta, se hraneste,
in special la varste inaintate, si cu pestii mici
care-i stiu de frica:
boisteni si grindei avand predilectie deosebita
pentru zglavoace, a caror
carne pare sa fie mai gustoasa. Ataca si semeni
mai mici de-ai sai, pe care
insa nu-i prinde cu prea multa usurinta.
Cresterea
Pastravul indigen creste in functie de bogatia in
hrana a apei respective
si de temperatura acesteia, pofta cea mai mare
de mancare avand-o cand apa
atinge temperaturi cuprinse intre 14-16° C. La
temperaturi sub 2-3° C
inceteaza sa se mai hraneasca.
Dimensiunile obisnuite ale pastravului indigen de
la noi, la diferite
varste sunt:
? 6-12 cm, cu 4-20 g, la varsta de 1 an;
? 15-20 cm, cu 50-120 g, la varsta de 2 ani;
? 25-30 cm, cu 150-250 g, la varsta de 3 ani;
? 30-35 cm, cu 250-500 g, la varsta de 4 ani;
? 35-45 cm, cu 400-700 g, la varsta de 5 ani.
In apele bogate in hrana, cum sunt: Oasa, lacul
Lotru etc., pastravul
indigen are o crestere foarte rapida, fiind bun de
undita in toamna celui
de-al doilea an de existenta. In apele Fagarasului,
mai reci si mai sarace
in fauna nutritiva, cresterea e mai inceata: abia
in vara celui de-al
patrulea an de viata se situeaza printre pestii
buni de cosul pescarului.
In apele reci si sarace in hrana, cresterile sunt
mici, ajungand abia la
jumatate fata de cele aratate mai sus.
Pastravul indigen traieste pana la varsta de 10-12
ani si poate atinge
greutatea maxima (la noi in lacul Vidraru) de 4,5
kg.
Reproducerea
Pastravul devine matur sexual la varsta de 2-4
ani, masculul mai dvreme
decat femela. Boistea sau bataia, cum i se mai
spune, are loc prin lunile
octombrie-noiembrie, cand apa de munte s-a racit
pana la 7-8° C. Este mai
timpurie in apele reci si in toamnele mai scurte
si mai tarzie in apele ce
se racesc mai tarziu sau in toamne lungi.
Cand frunza arinului incepe sa se desprinda de
pe ramuri pastravii sunt
gata de nunta. In aceasta perioada ei imbraca
asa numita "haina de nunta",
primind o coloratie mai aprinsa decat de obicei.
Acum femela se deosebeste
cu usurinta de mascul, avand abdomneul plin si
orificiul genital marit si
umflat.
Cuprinsi de focul dragostei, pastravii urca in
carduri spre izvoare, sarind
obstacole chiar de 1 m inaltime. Nu toate
exemplarele intreprind drumul
spre apele limpezi si oxigenate ale izvoarelor.
Unele din ele "se bat" in
apropierea locului de trai in cazul in care gasesc
aici conditii bune de
boiste.
Femela, urmata de 1-2 masculi, isi depune icrele
in locurile de bataie
curatate de mal, frecandu-si abdomenul de
pietrisul fin, iar masculii le
stropesc cu lapti. Dupa aceasta, femela acopera
icrele, cu ajutorul cozii,
cu un strat subtire de pietris. Dupa depunerea
icrelor si a laptilor,
pestii slabiti, se lasa dusi la vale de curentul
apei si revin la vechile
locuri de adapost.
Pastravii din bazinele pastravariilor depun icrele
ceva mai tarziu decat
cei din rau.
Marimea icrelor si numarul pe care-l depune o
femela depind de greutatea
ei, de varsta si indeosebi de bogatia in hrana a
apei in care traieste.
Icrele, de culoare portocaliu-galben au un
diametru intre 3-6 mm, fiind mai
mici la pastravii tineri si mai mari la cei mai in
varsta. De asemenea ele
sunt mai mari la pastravii din lacurile alpine
decat la cei din paraiele de
munte.
La 1 kg greutate-corp, o femela depune intre
2200 si 4500 de icre. Numarul
icrelor variaza de la un parau la altul, in functie
de o serie de factori,
dintre care cel mai important il constituie
capacitatea biogenetica a
raului respectiv.
In urma masuratorilor facute la un numar minim
de 10 femele de diferite
varste din fiecare apa mentionata mai jos au
rezultat urmatoarele medii la
1 kg greutate-corp, pentru pastravul de rau: 2200
bucati - raul Buda -
Arges; 2300 bucati - Valea Ierii; 2400 bucati -
paraul Schit - Ceahlau;
2700 bucati - Lacu Rosu si Ghilort; 2900 bucati -
Raul Mare - Retezat; 3000
bucati - Valea Iadului si lacul Vidra; 3200 bucati
- paraul Barnar; 3300
bucati - Somesul Rece; 3800 bucati - Valea
Puteni - Suceava; 4000 bucati -
raul Lotru amonte de coada lavului Vidra si 4200
bucati in raul Sebes-Oasa.
Icrele stau in apa la incubat un numar variabil
de zile, in functie de
temperatura apei: mai putine zile cand apa este
calda si mai multe cand
temperatura a scazut.
In general, in apele tarii noastre, puietul iese pe
la mijlocul lunii
martie - inceputul lunii aprilie, dupa 140-180 de
zile de la depunerea
icrelor.
Pentru ca puietul sa iasa din icre acestea rebuie
sa acumuleze un numar de
grade-zile <> variind intre 330 si 380. Cifrele de
mai sus rezulta din
datele inregistrate la diversele pastravarii din tara
intr-un interval de 5
ani.
Odata cu racirea timpului, pastravul nu se mai
hraneste decat in masura
foarte mica, intra la adapost pe sub pietre si-si
reia activitatea de
rapitor dupa dezghetul apei.

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu

 
Bloggerized by Blogger Template